Declan Donnellan

Declan Donnellan, născut în 1953, este regizor de film, teatru, autor și co-fondator, împreună cu Nick Ormerod, al companiei de teatru Cheek by Jowl, cât și director asociat al Teatrului Național din Londra. Lui Declan Donnellan i s-a oferit o stea pe Aleea Celebrităților pentru excelența creației sale și pentru dialogul pe care l-a făcut posibil între artiștii culturilor europene. De la înființarea Cheek by Jowl, Donnellan a regizat pentru companie zeci de producții care continuă să fie jucate în întreaga lume. Spectacolele sunt realizate în trei limbi: engleză, rusă și franceză. Ca director asociat al Teatrului Național din Londra, a montat Fuenteovenjuna, Sweeney Todd, The Mandate și ambele părți din Angels in America. A fost invitat de Claudio Abbado să monteze Falstaff la Salzburg, de Lev Dodin să regizeze The Winter's Tale la Maly Drama Theater din St. Petersburg, de Peter Brook la Bouffes du Nord să regizeze Andromaca. În 2000, Festivalul Cehov l-a invitat pe Donnellan să înființeze un grup de actori la Moscova. Printre spectacolele lor de astăzi se numără Boris Godunov, Twelfth Night, Three Sisters și The Tempest. De asemenea, la Moscova are relații strânse cu Balshoi, unde a regizat Romeo și Julieta și Hamlet. În 2008, a fost co-decorat cu Premiul Charlemagne, alături de Craig Ventner și arhiepiscopul Desmond Tutu. Declan Donnellan a fost premiat în mai multe orașe, inclusiv Moscova, Paris, New York, și a fost distins cu titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres pentru creația sa în Franța. Este președinte al fundației Confederației teatrului rus. Cartea sa, Actorul și ținta, publicată prima dată în 2001 în limba rusă, este tradusă în foarte multe limbi, inclusiv în limba română. Filmul său, Bel-Ami, co-regizat cu Nick Ormerod, a fost lansat în 2012.
În 2016, Declan Donnellan a primit Premiul Leul de Aur în cadrul Bienalei de la Veneția pentru întreaga sa activitate teatrală.

Constantin Chiriac:
,,Fondator, împreună cu Nick Ormerod, al Cheek by Jowl, director asociat al Teatrului Național din Londra, invitat de Claudio Abbado să facă Falstaff la Salzburg, de Lev Dodin la Maly Drama Theater, de Peter Brook la Bouffes du Nord, de Festival Cehov la Moscova, Declan Donnellan primește o stea pe Aleea Celebrităților, pentru excelența creației sale și pentru dialogul pe care l-a impus între artiștii culturilor europene.''

Stea acordată cu sprijinul: Raiffeisen Bank