Bursa de spectacole de la Sibiu

Despre noi


Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Aceasta a fost creată din nevoia festivalului de a acorda șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole sau rețelelor culturale să întâlnească producători importanți din întreaga lume. 

Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului. Evoluția Bursei de Spectacole a fost spectaculoasă încă de la prima ediție organizată în 1997, devenind o importantă rețea culturală care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente sau instituții de stat din domeniul artelor spectacolului. 

În 2021, Bursa s-a desfășurat într-un format hibrid, combinând dimensiunea fizică și cea online, permițând astfel participanților din Sibiu să se conecteze cu cei care nu puteau călători și să fie împreună prin soluții digitale. Acest format a continuat în 2022, în timp ce Bursa a construit o punte între dimensiunea live și cea online și a creat un spațiu global pentru întâlniri și discuții în artele spectacolului. În 2023, la cea de-a 26-a aniversare, Bursa a consolidat cooperarea globală între artiști, profesioniști și operatori culturali entuziaști. Formatul hibrid al acestei ediții a fost salutat de participanți și au avut loc dialoguri semnificative și utile într-un cadru care s-a concentrat zilnic pe fiecare categorie de participanți.

Bursa de Spectacole de la Sibiu se va desfășura în perioada 26-29 iunie 2023, în aceeași triplă dimensiune – fizică, hibridă și online, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Participanții prezenți în Sibiu, dar și cei ce nu vor putea călători vor dialoga și construi împreună, prin soluții digitale, noi proiecte artistice și culturale. Bursa va fi din nou, timp de patru zile o punte între dimensiunea fizică și cea online, un loc de întâlnire, conversație, construire și imaginație pentru toți cei care activează în domeniul artelor spectacolului. Participanții sunt invitați să se înscrie până în data de 31 mai, completând formularul dedicat din această ediție. În acest an, website-ul Bursei de Spectacole este cel mai bun loc virtual cu informații despre structura asociată FITS, modalitățile și pachetele de participare și cum participanții pot deveni parte din comunitate: sibiuartsmarket.ro. Evenimentele din cadrul Bursei  online vor fi organizate prin Zoom Events. Mai multe detalii și pe website-ul festivalului FITS.  


Cine poate participa la Bursa de Spectacole:

1. Artist/Companie

Artist independent, companie de teatru care produce spectacole sau alte tipuri de produse culturale: teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară etc.

2. Producător/Agent/Promotor

Profesionist care reprezintă artiști și companii artistice, produce și promovează spectacole sau alte tipologii de produse culturale. 

3. Director/Programator/Reprezentant

Profesionist care găzduiește și/sau organizează spectacole și evenimente artistice. 

Bursa de Spectacole de la Sibiu se adresează, deopotrivă, și experților în atragerea de finanțări nerambursabile, consultanților, finanțatorilor și sponsorilor precum și altor instituții de suport în domeniul cultural de la nivel local, regional, național, european și internațional.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), marcă înregistrată la OSIM. Aceasta acordă șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole și rețelelor culturale care își doresc să întâlnească producători importanți din întreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților, încă de la prima ediție din 1997, contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului.

Informații suplimentare la adresa de e-mail office@sibiuartsmarket.ro.


Echipa 



Constantin Chiriac – Președinte

Oana Marin – Coordonator

Violeta Buduleci – Coordonator Logistic & Persoană de legătură cu invitații

Maria Neacșu – Coordonator Digital & Persoană de legătură cu participanții

Cosmin Chivu – Moderator Conferințe

Adriana Bârză-Cârstea – Moderator și Coordonator “Întâlniri cu mari coregrafi”

Ștefan Tunsoiu – „Conversații Culturale” Coordonator eveniment

Amalia Iorgoiu - Graphic Designer

Casian Ulici – Asistent coordonator

Andreea Gruber – Asistent coordonator


Contact


Oana Marin, Coordonator

oana.marin@sibiuartsmarket.ro


Maria Neacșu, Persoană de legătură cu participanții

office@sibiuartsmarket.ro