De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul aportului extraordinar adus de numeroasele personalităţi culturale şi artistice la dezvoltarea Sibiului aşa cum îl cunoaştem azi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii. Aleea Celebrităţilor este gândită ca un loc permanent de celebrare și de recunoaştere a acestor contribuţii, reprezentând un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta.
Ariane Mnouchkine, s-a născut pe 3 martie 1939 la Boulogne, este regizor și director al Théâtre du Soleil, pe care l-a fondat în 1964 împreună cu prietenii săi de la ATEP (Asociația Teatrală a Studenților din Paris). În 1970, Théâtre du Soleil produce spectacolul 1789 la Piccolo Teatro din Milano, unde Georgio Strehler găzduiește și susține cu încredere tânăra trupă. Aceasta își stabilește sediul la Cartoucherie, vechi sit militar abandonat și izolat din pădurea Vincennes, la periferia Parisului; locul îi permite să extindă noțiunea de teatru, văzându-l ca pe ceva mai mult decât o simplă instituție arhitecturală, un spațiu privit mai degrabă ca un adăpost decât ca un edificiu teatral, într-o epocă în care transformările urbane în Franța bulversează profund locul omului și al teatrului în oraș. Théâtre du Soleil găsește în acest loc instrumentul concret de creare atât a teatrului elitist cât și a celui popular. Scopul era, încă din acea epocă, de a stabili noi raporturi cu publicul și de a se deosebi de teatrul burghez pentru a face un teatru popular de calitate. Astfel, încă din 1970, trupa devine una din companiile marcante ale Franței, atât prin numărul de artiști cu care lucrează (mai mult de 70 de persoane pe an), cât și prin reputația la nivel național și internațional. Atașată de noțiunea de ”trupă de teatru” ca familie, Ariane Mnouchkine stabilește o etică specifică bazată pe reguli elementare: toată lumea lucrează la toate nivelurile, toată lumea primește același salariu și tot personalul este implicat în buna funcționare a teatrului (întreținerea cotidiană, primirea publicului în timpul reprezentațiilor, etc). Théâtre du Soleil este unul dintre puținele teatre din Europa care mai funcționează astfel. Aventura Teatrului du Soleil a continuat de-a lungul a peste 40 de ani grație loialității și afecțiunii unui public numeros atât în Franța cât și în străinătate. Parcursul său este marcat de chestionarea constantă asupra rolului și a locului pe care-l ocupă teatrul în societate și a capacității sale de a reprezenta epoca actuală. Acest angajament în abordarea marilor întrebări politice și umane, din punct de vedere universal, este strâns legat de căutarea marilor formule teatrale și de confluența artelor din Orient și Occident.
Stea acordata cu sprijinul: BRD Groupe Société Générale
Declan Donnellan, născut în 1953, este regizor de film, teatru, autor și cofondator, împreună cu Nick Ormerod, al companiei de teatru Cheek by Jowl, cât și director asociat al Teatrului Naţional din Londra. Lui Declan Donnellan i s-a oferit o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru excelenţa creaţiei sale şi pentru dialogul pe care l-a făcut posibil între artiştii culturilor europene. De la înființarea Cheek by Jowl, Donnellan a regizat pentru companie zeci de producții care continuă să fie jucate în întreaga lume. Spectacolele sunt realizate în trei limbi: engleză, rusă și franceză. Ca director asociat al Teatrului Național din Londra, a montat Fuenteovenjuna, Sweeney Todd, The Mandate și ambele părți din Angels in America. A fost invitat de Claudio Abbado să monteze Falstaff la Salzburg, de Lev Dodin să regizeze The Winter's Tale la Maly Drama Theater din St. Petersburg, de Peter Brook la Bouffes du Nord să regizeze Andromaca. În 2000, Festivalul Cehov l-a invitat pe Donnellan să înființeze un grup de actori la Moscova. Printre spectacolele lor de astăzi se numără Boris Godunov, Twelfth Night, Three Sisters și The Tempest. De asemenea, la Moscova are relații strânse cu Balshoi, unde a regizat Romeo și Julieta și Hamlet. În 2008 a fost codecorat cu Premiul Charlemagne, alături de Craig Ventner și arhiepiscopul Desmond Tutu. Declan Donnellan a fost premiat în mai multe orașe, inclusiv Moscova, Paris, New York și a fost distins cu titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres pentru creația sa în Franța. Este președinte al fundației Confederației teatrului rus. Cartea sa, Actorul și ținta, publicată prima dată în 2001 în limba rusă este tradusă în foarte multe limbi, inclusiv în limba română. Filmul său, Bel-Ami, co-regizat cu Nick Ormewod, a fost lansat în 2012.
Stea acordata cu sprijinul: Raiffeisen Bank
EIMUNTAS NEKROŠIUS (n. 1952) a absolvit Institutul de Teatru Lunacharski din Moscova în 1978. A lucrat la Teatrul de Stat pentru Tineret din Vilnius (1978-1979) şi la Kaunas Drama Theatre (1979-1980). În 1980 revine la Teatrul din Vilnius unde colaborează pentru mai multe producţii: Pătratul de Yeliseyev, Pirosmani, Pirosmani (1981), Dragoste şi moarte în Verona de Antanėlis şi Geda (1982), O zi mai lungă decât veacul de Aitmatov (1983), Unchiul Vania de Cehov (1986) şi Nasul de Gogol (1991). Toate spectacolele sale s-au bucurat de distincţii la festivalurile din Lituania și statele baltice. În 1994, Nekrošius a primit premiul Regizorul anului din partea Uniunii Teatrale din Lituania, iar Uniunea Teatrelor din Europa i-a acordat Premiul New European Theatre Realities pentru spectacolul Mozart şi Salieri, Don Juan, Plaga. În 1997, Nekrošius a creat una dintre cele mai de succes producţii ale sale, Hamlet de Shakespeare, care a fost jucată la aproape toate marile festivaluri europene, câştigând numeroase premii. În 1998 înfiinţează teatrul-studio Meno Fortas, pentru care lucrează ca regizor artistic. În 1999 a regizat Macbeth de Shakespeare, iar în 2001, Othello, care a avut premiera mondială la Veneţia. În 2002 a regizat prima sa operă, Macbeth de Verdi, la Teatro Comunale din Florenţa. În 2003, Nekrošius pune în scenă Anotimpurile, bazat pe poemul epic al marelui scriitor lituanian Kristijonas Donelaitis şi Livada de vişini de Cehov, având premiera la Moscova, spectacol lăudat de criticii ruşi ca fiind cea mai memorabilă producţie a piesei lui Cehov din ultimii zece ani. Anul 2008 marchează premiera spectacolelor Anna Karenina la Emilia Romagna - Teatrul din Modena şi Legenda invizibilului oraş Kitez, regizată atât la Teatro Lirico din Cagliari, cât şi la Teatrul Bolshoi din Moscova. În 2009 a creat o producţie teatrală la scară mare, bazată pe romanul Idiotul de Dostoievski (pentru proiectul Vilnius, Capitală Europeană a Culturii), care a primit Premiul Golden Stage Cross pentru Cel mai bun spectacol al stagiunii în Lituania. În 2010 a montat opera Faust de Gounod, la Scala din Milano, iar în 2011 spectacolul Caligula la Teatrul Națiunilor din Moscova și opera Othello de Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet din Lituania. Unele dintre producțiile create mai recent sunt: Divina Commedia de Dante la Meno Fortas Theatre și Paradisul la Teatrul Olimpic din Vicenza (2012), opera Othello la Teatrele de Operă din Bari și Cagliari (2013) și The Book of Job la Meno Fortas Theatre (2014).
Stea acordata cu sprijinul: E-On Gaz Romania
Primeşte: Audrius Jankauskas, director compania Meno Fortas Theater
Eugenio Barba, născut în 1936, este o personalitate marcantă a teatrului contemporan. Este regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964). Spectacolele și cărțile sale au influențat generații întregi de regizori, actori și teatrologi. Este și fondatorul Școlii Internaționale de Antropologie Teatrală.
Prima producţie a Teatrului Odin, Ornitofilene, după un text al autorului norvegian Jens Bjørneboe, a fost prezentată în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Danemarca. Eugenio Barba a fost invitat ulterior de municipalitatea din Holstebro, un oraș mic din nord-vestul Danemarcei, să creeze un laborator de teatru. Pentru început, i s-a oferit o fermă veche și o sumă modestă de bani. Astfel, regizorul se hotărăște să mute Odin Teatret la Holstebro.
În 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology). A realizat peste şaptezeci de producţii, unele având nevoie de mai bine de doi ani de repetiţii. Printre cele mai cunoscute spectacole ale sale se numără Ferai, Min Fars Hus, Rămăşitele pământeşti ale lui Brecht, Evanghelia de la Oxyrhyncus, Talabot, Kaosmos, Mythos, Visul lui Andersen, Ur-Hamlet şi Don Giovanni all’Inferno.
A publicat, de asemenea, numeroase volume, dintre care amintim: O canoe de hârtie, Teatru – singurătate, meştesug, revoltă şi Pământ de cenuşă şi diamant. A primit titlul de Doctor Honoris Causa la mai multe universităţi de renume (Århus, Ayacucho, Bologna, Havana, Varșovia, Plymouth, Hong Kong, Buenos Aires, Tallinn, Cluj-Napoca) şi a obţinut diverse premii de prestigiu.
Stea acordata cu sprijinul: UniCredit Bank
Critic şi om de teatru născut în România şi stabilit la Paris din 1973, a studiat la Academia de Teatru și Film București, coleg de generaţie cu regizorul Andrei Șerban. Profesor la I.E.T. (Institut d’Études Théâtrales), la Universitatea Paris III, Sorbonne Nouvelle de la Paris şi la Facultatea de Studii Teatrale de la Universitatea Louvain la Neuve din Belgia. În 1981 publică volumul de referință Costumul de teatru și cartea Brecht ou le petit contre le grand, care va primi Premiul Criticii dramatice pentru cea mai buna carte de teatru a anului. În 1990, împreună cu Michelle Kokosowski, creează Academia Experimentală de Teatru din Paris, pe care o conduce până în 2001, când aceasta îşi încetează activitatea. Este secretar general (1985-1992), preşedinte (1994-2000), apoi președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, membru UNITER, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București și Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene. Printre premiile care i s-au decernat de-a lungul timpului menționăm: Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa de trei ori; Premiul de Onoare al AICT – secția română în cadrul Galei UNITER, 2012; Premiul Special al Festivalului Shakespeare 2012 oferit de Rotary Craiova Probitas și Rotary Craiova. Este membru de onoare al Academiei Române din 2013, co-director al revistei Alternatives théâtrales de la Bruxelles şi director al colecţiei Le temps du Théâtre la editura Actes Sud din Franţa. Cărțile sale au fost publicate în Franța și traduse în numeroase limbi. A scris o trilogie despre legăturile dintre teatru și pictură: Le Rideau, L’Homme de dos și Nocturnes.
Publicații: L’espace Théâtral, Le Costume De Théâtre, Brecht ou le petit contre le Grand, Le Théâtre, Sorties de secours, L’acteur qui ne revient pas, Mémoires du théâtre, Le rouge et or, Peter Brook: de Timon d’Athènes à La Tempête, L’instant Habité, Sarah Bernhardt ou les sculptures de l’éphémère, Le Rideau Ou La Fêlure Du Monde, Notre Théâtre, la Cerisaie, L’homme De Dos, Exercices d’accompagnement, D’Antoine Vitez a Sarah Bernhardt, L’oubli, Nocturnes, La Scène Surveillée, Le Repos, Les Solitaires Intempestifs, Miniatures Théoriques, Shakespeare, le monde est une scène, Shakespeare, Métaphore et pratique du théâtre, Les voyages du comédien.
Stea acordata cu sprijinul: Farmexim
Gigi Căciuleanu este cunoscut pe întreg mapamondul pentru cariera sa de dansator și coregraf. A dansat în compania Pinei Bausch și a Mayei Plisetskaya, a primit medalia Steaua României în rang de Cavaler, a fost decorat de statul francez cu gradul de Chevalier des Arts et Lettres, iar în 2012 a fost numit Profesor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Târgu Mureş. Influenţa cea mai puternică, maestrul absolut, rămâne, însă, pentru el, propriul profesor, Miriam Răducanu, de la care a învățat să vadă și să gândească dansul. Cu un record de peste 300 de spectacole puse în scenă, Gigi Căciuleanu continuă să creeze şi să predea tehnica sa specifică. Sub formă de ateliere şi cursuri magistrale, ţinute în cadrul instituţiilor de prestigiu din întreaga lume, reuşeşte să transmită stilul său original de dans contemporan. Gigi Căciuleanu a fost trimis la dansuri încă de la 4 ani pentru că firea lui i-a făcut pe cei apropiați să-l considere un copil neastâmpărat care trebuie să își consume energia. De-a lungul carierei a ajuns să creeze spectacole pentru cei mai importanţi balerini la nivel mondial: Maya Plisetskaya, Pina Bausch, Svetlana Beriosova, Jean-Christophe Paré, Jean Guizerix sau Wilfride Piollet. A înfiinţat la Paris Compania Gigi Caciuleanu. Între 2001 şi 2013 este coregraf principal şi director artistic al Baletului Naţional Santiago de Chile. În 2007, sub egida Fundaţiei Art Production, la București trupa Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, cu care dansează până în ziua de azi, în ţară şi în Europa, vede luminile rampei. Dintre spectacolele sale amintim: Stimmung pe muzica Mariei Tănase, Mess around pe muzica lui Ray CharlesVerdi- Requiem, Actos de mor, Cartoons, Saxografia, Alter Mahler, D’ale noastre, Imagine all the people, Mozart steps, Un minut de dans sau Uf !!!.
Stea acordata cu sprijinul: JTI
JOËL POMMERAT (n. 1963), a fondat compania Louis Brouillard în 1990. Pune în scenă doar propriile piese și caută să creeze un teatru vizual, în același timp intim și spectaculos. A produs spectacolele Le théâtre (1991), Des suées și Les Evénéments (1994). În 1995 a creat Pôles, primul text pe care autorul îl consideră complet din punct de vedere artistic. Până în anul 2000 s-a concentrat pe cercetare în domeniul filmului, înainte să se îndrepte definitiv spre teatru. La Teatrul Villette Paris a repus în scenă două creații: Pôles, Treize étroites têtes și o nouă producție, Mon Ami. În 2002 a creat Grâce à mes yeux, în 2003 Qu’est-ce qu’on a fait, în 2004 Le Petit Chaperon Rouge, iar în 2005 a creat primul său spectacol pentru copii D’une seule main. După ce compania își mută reședința la Teatrul Național din Chambéry și Savoie, în anul 2006 Joël Pommerat creează Les Marchands (Marele Premiu al literaturii dramatice) și Cet enfant (Premiul pentru Cea mai bună creație în limba franceză). Au monde, Les Marchands și Le Petit Chaperon rouge au fost repuse în scenă la Festivalul de la Avignon în 2006. În 2007, anul în care Je tremble a fost produs, compania și-a mutat reședința la Théâtre des Bouffes du Nord. Regizorul pune în scenă Cet enfant în limba rusă la Praktika Theatre din Moscova. În martie 2008 regizează Pinocchio. În iulie 2008 regizează Je tremble(2) la Festivalul de la Avignon și repune în scenă Je tremble(1). În ianuarie 2010, Joël Pommerat montează Cercles/Fictions (premiul Molière) și scrie libretul pentru opera Thanks to My Eyes, bazată pe piesa lui de teatru cu același nume pentru Festivalul d’Aix din iulie 2011. În octombrie 2010, montează Pinocchio în limba rusă, la Moscova. În 2011 regizează Cendrillon la Teatrul Național din Bruxelles și La Grande et Fabuleuse Histoire du Commerce/Marea și fabuloasa istorie a comerțului la Centrul Național de Arte Dramatice (Comédie de Béthune) din Nord-Pas-de-Calais. În septembrie 2010, Joël Pommerat începe un parteneriat de trei ani cu Odéon-Théâtre de l’Éurope și unul de cinci ani cu Teatrul Național din Bruxelles. În 2011 produce Ma Chambre froide și obține premiile Molière des compagnies și Molière de l’auteur francophone. Pentru spectacolul La Réunification des deux Corées regizat în anul 2013 și pentru proiectul Cities on stage/ Villes en scène obține Premiul Beaumarchais/le Figaro pentru Cel mai bun autor, Premiul pentru cel mai bun spectacol la Palmarès du Théâtre și Premiul pentru Cea mai bună creație în limba franceză. În 2015 a primit Premiul pentru cea mai bună creație mondială la International Opera Awards pentru regia operei Au monde.
Stea acordata cu sprijinul: BRD Groupe Société Générale Primește: Chloe Becqueriaux, responsabil misiunea pentru carte – Institutul Francez București
Kazuyoshi Kushida (n. 1942), este actor, regizor și director artistic al Matsumoto Performing Arts Centre. După ce studiază la școala de actorie Haiyu-za, în anul 1965 se alătură companiei de teatru Bungaku-za. Un an mai târziu înființează compania Jiyu Gekijo împreună cu Makoto Sato, Ren Saito și Hideko Yoshida și începe să realizeze spectacole de teatru tradițional, cele mai cunoscute fiind Maboroshi no Suizokukan (1976), Motto Naite-yo Flapper (1977), Shanghai Rhapsody (1979) și Cusco (1982). Din anul 1985 începe să lucreze pentru deschiderea Bunkamura Theater Cocoon, de la planul arhitectural, până la strategia artistică. După inaugurarea teatrului, în 1989, Kazuyoshi Kushida semnează un contract de franciză cu On-Theater Jiyu Gekijo - pe care continuă să-l conducă – și introduce sistemul de repertoriu. Din acel moment lucrează intens pentru Theater Cocoon și realizează un program prin care o nouă producție a spectacolului Visul unei nopți de vară este pusă în scenă în fiecare an, de un regizor diferit. Ulterior inițiază seria de spectacole Cocoon Kabuki, în colaborare cu faimosul actor Kanzaburo Nakamura XVIII. Din anul 2000 este profesor la Departamentul de Artă Teatrală al Nihon University, iar din aprilie 2003 devine director artistic și administrativ al Matsumoto Performing Arts Centre. În anul 2007 câștigă prestigiosul premiu Yomiuri Drama Grand Prix pentru Cel mai bun regizor, cu spectacolul Tokaido Yotsuya Kaidan–Kita, a șaptea producție din seria spectacolelor Cocoon Kabuki. În 2008 primește Medalia de Onoare (panglică purpurie) din partea guvernului japonez, pentru merite artistice și academice.
Stea acordata cu sprijinul: JTI
Klaus Maria Brandauer (n. 1943) este actor, regizor de film și profesor la Max Reinhardt Seminar în Viena. Aclamat în întreaga lume pentru paleta largă de roluri interpretate atât în film cât și în teatru, Klaus Maria Brandauer este mai bine cunoscut publicului român pentru rolul principal din filmul Mephisto (1982), pentru care a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, precum și pentru rolul memorabil alături de Meryl Streep în Out of Africa, ce i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar, pentru Cel mai bun actor în rol secundar. A colaborat cu Burgtheater Vienna din anul 1972, interpretând numeroase roluri principale: Don Carlos, Ferdinand, Tartuffe, Cyrano de Bergerac, Nathan din piesa lui Lessing și mai ales Hamlet, de o sută de ori. A jucat timp de 10 ani rolul principal din spectacolul Jedermann la Festivalul de la Salzburg. După ce a devenit celebru pentru rolul Mephisto în 1982, a mai jucat în filmul James Bond Never Say Never Again, apoi în Out of Africa, White Fang, Streets of Gold, Rembrandt, Introducing Dorothy and Tetro, în regia lui Francis Ford Coppola. În anul 2007, a jucat rolurile principale în spectacolele lui Peter Stein: Wallenstein, Oedipus at Colonos creat pentru Festivalul de la Salzburg și The Broken Jug la Teatrul Berliner Ensemble. Colaborarea cu Peter Stein a continuat în anul 2013, când Klaus Maria Brandauer a interpretat rolul titular din spectacolul Regele Lear de William Shakespeare, cu premiera la Burgtheater Vienna.
Stea acordata cu sprijinul: Telekom Romania
Krystian Lupa este un renumit regizor de teatru şi scenograf polonez; câştigător al Premiului Europa pentru Teatru (Premio Europa per il Teatro) în 2009. Considerat un gigant al teatrului, Lupa face parte dintre marile personalităţi ale lumii, printre care îi regăsim pe Harold Pinter, Peter Brook, Ariane Mnouchkine sau Pina Bausch. Câştigător a numeroase premii, printre care Crucea de Merit, acordată de statul Austriac în 2001, şi Ordinul Artelor şi Literelor, acordat de statul Francez în 2002. „Teatrul lui Lupa este unul al extremelor psihologice, pe care el alege să le dezvăluie în vremuri de ipocrizie şi de divertisment ieftin. Lupa ne avertizează: divertismentul ieftin înseamnă oameni ieftini, vieţi ieftine, suflete ieftine, rațiune ieftină, sensibilizări ieftine... Spectacolele sale încep acolo unde întrebările nu sunt puse şi se sfârșesc când tot ceea ce ne caracterizează a fost pus la îndoială. Acest paradox fascinant nu este un simplu mecanism, ci denotă o anumită neputinţă de a defini omul în mod „complet“. Astfel se naşte misterul fiinţei umane, ce înseamnă a fi uman cu sine și cu ceilalți. [...] În lumea organizată a scenei, fiecare individ poartă în interior o contradicţie. El sau ea construieşte castele de nisip, pentru că asta are sens. Personajele se adâncesc în nebunie pentru că nu găsesc niciun răspuns la întrebările referitoare la cine sunt cu adevărat.” Tomasz Man, Notatnik Teatralny, 1999, nr. 18-19 (Mulţumiri Culture.pl)
Stea acordata cu sprijinul: Adam Mickiewicz Institute
Născut în 1944 în Siberia, Lev Dodin a început să studieze teatrul de mic, la Teatrul pentru Tineri din Leningrad. Imediat după absolvirea liceului intră la Institutul de Teatru Leningrad și studiază cu faimosul regizor și profesor Boris Vulfovich Zon. Debutul lui Dodin ca regizor are loc în anul 1966 cu spectacolul televizat Prima iubire, bazat pe textul scris de Ivan Turgenev. Urmează alte zeci de spectacole montate în diverse teatre din Sankt Petersburg, Moscova și din afara Rusiei. Colaborarea cu Teatrul Maly Drama a început în 1975, cu spectacolul Tâlharul, de Karel Capek. Punerea în scenă a spectacolului Casa, după Abramov, în 1980, a determinat viitorul lui Lev Dodin și a Teatrului Maly Drama. Începând cu 1983, a fost directorul artistic al acestui teatru. Au urmat apoi alte spectacole precum Frați și surori, Împăratul muștelor, Stele în lumina dimineții, Gaudeamus, Demonii, Patima de sub ulmi, Claustrofobia, Chevengur și altele. Spectacolele regizate de Dodin după piesele lui A. P. Cehov formează o tetralogie: Livada cu vișini, Piesă fără titlu, Pescărușul, Unchiul Vania. În 1992, Lev Dodin a fost invitat să se alăture Uniunii Teatrelor din Europa, împreună cu teatrul pe care îl conducea, iar în 1998 Maly Drama devine al treilea teatru căruia i se acordă titlul de Teatru al Europei, după Odeon din Paris și Piccolo din Milano. Lev Dodin este membru al Adunării Generale a Uniunii Teatrelor din Europa. În 1967, Dodin începe să predea actorie și regie. În prezent este profesor la Academia de Stat de Arte Teatrale din Sankt Petersburg, unde conduce Departamentul de Regie. Lev Dodin a format multe generații de actori și regizori și a predat cursuri magistrale la școli de teatru din Marea Britanie, Franța, Japonia și SUA. Mulți dintre regizorii care lucrează în Sankt Petersburg i-au fost elevi într-un fel sau altul. Producțiile și regiile lui Lev Dodin au primit numeroase premii și distincții naționale și internaționale, inclusiv distincții de stat acordate de Rusia și URSS, cum ar fi Premiul Independent Triumph, Premii Naționale Golden Mask și un Premiu Laurence Olivier. În anul 2000, lui Lev Dodin i-a fost înmânat cel mai prestigios titlu al Teatrului European – Premiul Teatrului European, iar în 2011 Rusia i-a acordat Premiul Prezidențial.
Stea acordata cu sprijinul: Raiffeisen Bank
Luk Perceval şi-a început cariera de teatru în 1979 ca actor la Teatrul Național din Anvers, de unde a plecat după cinci ani, pentru a-şi înființa propria sa trupă independentă, „Blauwe Maandag Compagnie”. Timp de 14 ani a pus în scenă numeroase producții cu „BMCie” și a câștigat mai multe premii. Cea mai importantă producție a sa este maratonul de Shakespeare, „Ten oorlog”. În 1998, Perceval a fost numit director al Teatrului Național din Anvers, pe care l-a restructurat ca „Het Toneelhuis”. În calitate de regizor de operă a lucrat cu Opera de Stat din Stuttgart, Opera de Stat din Hanovra și Opera de Stat la Unter den Linden din Berlin.
Producțiile sale „Othello” și „Unchiul Vania” au fost prezentate la festivaluri internaționale de teatru cu mare succes. Din 2005 până în 2008, Luk Perceval a fost director în rezidență la Schaubühne din Lehniner Platz din Berlin, iar din anul 2000, a dezvoltat o serie de filme de teatru bazate pe producțiile sale și a finalizat filmele documentare, „Düsseldorf mon Amour” și „Die verborgene Stadt/Oraşul ascuns”.
Luk Perceval este Director Principal al Thalia, începând cu stagiunea 2009/2010. Începând cu 2008-2011 Perceval lucrează în calitate de director de curs pentru Regie și Teatru la Academia de Artele Spectacolului din Baden Württemberg.
Producția lui „Jeder stirbt allein für sich/Fiecare moare pentru sine” a fost votată drept „Producția anului 2013” de către criticii revistei „Theaterheute”. În 2013, lui Luk Perceval i s-a conferit premiul de teatru german, „Faust” la categoria „regie de teatru”.
În 2015 Perceval a fost onorat cu titlul de „Maestro honoris causa” de către „Konkinklijk Vlaams Muziekconstervatorium” din Anvers. Perceval nu lucrează doar în Germania, ci a pus în scenă în ultimii ani, de asemenea, spectacole în St. Petersburg, Amsterdam, Gent și Munchen.
Stea acordata cu sprijinul: E-On Gaz Romania
Stea acordata cu sprijinul: Raiffeisen Bank
Stea acordata cu sprijinul: Raiffeisen Bank
Martin Hochmeister, n. 1740 – d. 1789, tipograf și librar sas din Sibiu, a învățat meșteșugul tipăririi în tipografia lui Johann Barth din Sibiu. În 1773 a câștigat la loteria imperială 108 florini de aur, cu care a cumpărat în 1777 tipografia Sárdi. În anul 1782 a deschis prima bibliotecă cu cărți de împrumut din oraș. A fondat în 1778 prima revistă de teatru Theatral Wochenblatt. Începând din 1784 a tipărit ziarul Siebenbürger Zeitung, care a devenit în scurtă vreme cel mai citit ziar de către sașii transilvăneni. În 1787 a apărut Hermannstädter Kriegsbote și în 1791 Siebenbürger Bote, gazete editate în spiritul iluminismului. În anul 1787, Martin Hochmeister a solicitat și obținut cedarea clădirii Turnului Gros pentru a se amenaja acolo un teatru orășenesc, primul teatru de pe teritoriul actual al României și unul dintre puținele din Europa de la acea vreme. Sala teatrului a fost construită într-un an de zile, cheltuielile ridicându-se la 24.000 de florini. În luna iunie a anului 1788, s-a organizat acolo primul spectacol de teatru.
Stea acordata cu sprijinul: Henkel
Primeşte: Martin Hochmeister, a VIII-a generaţie
Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea este unul dintre cei mai talentaţi şi iubiţi actori japonezi. Născut în 1955, şi-a făcut prima apariţie pe scenă ca Nakamura Kankuro al V-lea în aprilie 1959 şi îşi păstrează acest nume timp de o jumătate de secol, până în martie 2005 când succede cu numele de Nakamura Kanzaburo în Teatrul Kabuki-za din Tokyo. Ca un actor complet atât în roluri de bărbat („Tachiyaku”) cât şi de femeie („Onnagata”), Kanzaburo este sinonim cu Kabuki în Japonia zilelor noastre, deşi numele de Kanzaburo datează de la mijlocul sec. al XVII-lea şi este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai prestigioase nume ereditare în Kabuki. După adoptarea numelui de Kanzaburo, în diverse oraşe din Japonia, au avut loc ceremonii „shumei” de preluare a numelui, timp de aproape 2 ani, iar în 2008 artistul joacă pentru prima dată în afara Japoniei sub numele de Kanzaburo, la Lincoln Hall Festival, după prima vizită în SUA din iulie 2004, când jucase sub numele de Kankuro, în Boston, New York şi Washington D.C., ca lider al companiei Heisei Nakamura-za. Kanzaburo a jucat alături de cei doi fii ai săi (Nakamura Kantaro al VI-lea şi Nakamura Shichinosuke al II-lea) în 11 spectacole în New York, dintre care primul a fost o interpretare a faimosului dans Renjishi. De asemenea, a jucat în Londra, Anglia (1991), în Stockholm, Suedia (1998), în Lyon, Franţa (2000), în Berlin, Germania (2008) şi în multe alte oraşe din întreaga lume. Pe 5 decembrie 2012, Kanzaburo moare în Tokyo.
Stea acordata cu sprijinul: Takata
Neil LaBute (n. 1963), este regizor, scenarist și unul dintre cei mai controversaţi şi inovatori dramaturgi americani.Criticii au apreciat stilul pieselor sale ca având un ton mizantropic, Rob Weinert-Kendt de la The Village Voice numindu-l „mizantropul încoronat al teatrului american”. Piesele sale au fost traduse şi montate extensiv în Statele Unite ale Americii şi în Europa: Bash: Latter-Day Plays (1999), The Mercy Seat (2002), Autobahn (2003), Fat Pig (2004), Some Girl(s) (2005), In A Dark Dark House (2007), Reasons To Be Pretty (2008), Helter Skelter (2008), Land of the Dead (2008), The Break of Noon (2010), The Furies (2009), In A Forest, Dark and Deep (2011), Lovely Head & Other Plays (2013), Reasons to Be Happy (2013), Money Shot (2014), The Way We Get By (2015). A scris scenariul pentru numeroase filme de lung metraj: In the Company of Men, Your Friends & Neighbors, Nurse Betty, Possession, The Shape of Things, The Wicker Man, Lakeview Terrace, Death at A Funeral, Some Girl(s), Some Velvet Morning, Dirty Weekend, și de scurt metraj: Tumble, After-School Special, Sexting, Denise, Double or Nothing , Bench Seat, Sweet Nothings , BFF, It’s Okay. În 2013, LaBute a câștigat Premiul pentru literatură acordat de Academia Americană de Arte și Litere.
Stea acordata cu sprijinul: UniCredit Bank
Primește: Ronald E. Hawkins, Jr., Consilier pentru Presă și Cultură – Ambasada SUA în România
Stea acordata cu sprijinul: JTI
Peter Stephen Paul Brook s-a născut pe 21 martie 1925 la Londra și este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru și film din a doua jumătate a secolului XX. A contribuit semnificativ la cercetarea formelor teatrale și a dezvoltat conceptul de spațiu gol în teatru pe care l-a propus și dezvoltat în cartea sa, Spațiul gol, reconfigurând viziunea despre arta spectacolului şi influenţând hotărâtor numeroşi creatori de teatru. Primul spectacol regizat de Peter Brook este Dr. Faustus, la Teatrul Torch din Londra. În 1947 face asistență de regie la Stratford-upon-Avon, pentru spectacolele Romeo și Julieta și Zadarnicele chinuri ale dragostei. A realizat multe montări memorabile după piesele lui William Shakespeare, spectacolul Visul unei nopţi de vară din 1970 fiind considerat de specialişti mai bun chiar decât piesa în sine. În virtutea cercetărilor sale, în ideea explorării creativității umane pleacă la Paris unde, împreună cu Micheline Rozan, înființează Centrul Internațional de Cercetări Teatrale. Pentru a face o cercetare cât mai relevantă, lucrează alături de actori, dansatori, muzicieni și alți artiști de naționalități diferite cu care călătorește și realizează o serie de experimente artistice în Orientul Mijlociu și Africa. A creat până în 2008 la Bouffes du Nord Paris, sediul explorărilor sale. Printre spectacolele de referinţă ale lui Peter Brook se numără Hamlet (1955), Marat/ Sade (1964), Orghast la Persepolis (1971–1972), Conferinţa păsărilor (1979), Furtuna (1990), Tierno Bokar (2004), Marele Inchizitor (2004).
Stea acordata cu sprijinul: BRD Groupe Société Générale
Primeşte: Nina Soufy
„D-nul Stein – cea mai mare stea a regiei germane de după război, liderul Schaubühne din Berlin în zilele sale de glorie din anii 1970, şi copilul-minune adulat de critici, transformat apoi în defăimătorul auto-exilat al sistemului teatrului german [...] În 2000, el a pus în scenă în integralitate opera lui Goethe, Faust, într-o producție de 21 de ore care (deşi biletele costau 265 dolari) s-a jucat cu casa închisă, timp de un an și jumătate, la Hanovra, Berlin și Viena.” Jonathan Kalb, New York Times, 1 iulie 2007. Având o experienţă de peste 50 de ani ca regizor de teatru, câştigător al Premiul Europa pentru Teatru în 2008, Peter Stein este recunoscut pentru amploarea viziunii sale teatrale, rigoarea cercetării sale, inventivitatea sa scenografică şi capacitatea de a-şi reînnoi continuu arta. Printre montările sale mai recente amintim: Medea de Euripide (jucată la Siracuza şi Epidaur), Electra de Sofocle (Epidaur şi New York), Demonii de Dostoievski (Ateliers Berthier, Paris) şi operele Falstaff de Verdi (Opera din Lyon) şi Don Giovanni de Mozart (Chicago), Castelul Prinţului Barbă Albastră de Bartok (Scala din Milano), Lulu de Alban Berg (Viena, Lyon şi Milano). „Din momentul în care am văzut premiera la Londra, acum 50 de ani, mi-am dorit să pun în scenă Întoarcerea acasă. Este probabil cea mai întunecată piesă a lui Pinter, un text care pune în discuţie pericolele profunde care se găsesc în relaţiile umane, şi mai ales în precarele relaţii dintre sexe.”
Peter Stein
Stea acordata cu sprijinul: Institutul Cultural Român
Stea acordata cu sprijinul: TV5Monde
Stea acordata cu sprijinul: Institutul Cultural Român
Dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru, Radu Stanca s-a născut pe 5 martie 1920 la Sebeș și a murit la Cluj pe 26 decembrie 1962. Scrie încă de pe băncile școlii și până în 1945 are publicate atât versuri cât și articole și eseuri în diverse publicații printre care: Națiunea Română, Pagini literare (Turda), Lanuri (Mediaș), Afirmarea (Satu-Mare), Familia (Oradea), Gând Românesc, Symposion, Luceafărul, Universul literar. Este student la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj de unde absolvă cu o dizertație despre Problema cititului. Prima sa apariție pe scenă este în rolul lui Farfuridi din spectacolul O scrisoare pierdută în regia prof. univ. Liviu Rusu. Este profesor de Introducere în estetica teatrului la Conservatorul Popular Sibiu. În 1947 i se decernează Premiul Sburătorul pentru manuscrisul piesei Dona Juana. Primul spectacol semnat de Radu Stanca este Căsuța din câmpie de S. Marșak, a cărei premieră a avut loc pe 13 februarie 1949. Printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim Gaițele de Al. Kirițescu - în patru montări diferite, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, Hagi Tudose de B. Delavrancea. La 1 octombrie 1956 se înființează secția germană a Teatrului de Stat Sibiu, la insistențele lui Radu Stanca. Din octombrie 1961 este prim-regizor la Teatrul Național din Cluj și montează aici ultimele sale spectacole: D-ale carnavalului de I. L. Caragiale și Unchiul Vanea de A. P. Cehov.
Stea acordata cu sprijinul: Banca Comercială Carpatica Primeşte: Irina Albu
Stea acordata cu sprijinul: Keep Calling
Stea acordata cu sprijinul: JTI
Silviu Purcărete, născut în 1950, este regizor de teatru, operă şi film. Și-a început cariera artistică în 1974, în București, și a devenit cunoscut foarte repede pentru creațiile excepționale. În 1986 a pus în scenă un spectacol după piesa Campiello de Goldoni cu care câștigă Premiul Național pentru Teatru. În perioada 1989-1996 a făcut parte din echipa Teatrului Național din Craiova, unde a pus în scenă producții care au fost apreciate atât pe plan național cât și internațional. În anul 1992 a fost numit director artistic al Teatrului Bulandra din București, iar în anul 1996, a devenit director al Centrului Dramatic din Limoges, Franța, pentru care a produs, printre altele, Orestia, Trei surori și Don Juan. Aici creează și o școală pentru tineri actori. În 2002 înființează propria sa companie teatrală. În 2009, spectacolul Faust, pus în scenă la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, a fost punctul de atracție maximă în cadrul Edinburgh International Festival unde Ofelia Popii a fost distinsă cu Premiul Herald Angel pentru interpretarea rolului Mephisto. În 2012, Silviu Purcărete a debutat ca regizor de film cu producția Undeva la Palilula. Printre cele mai importante spectacole puse în scenă amintim: Piticul din grădina de vară de D.R. Popescu, Ubu rex cu scene din Macbeth după Alfred Jarry și W. Shakespeare, Titus Andronicus de W. Shakespeare, Phaedra după Seneca și Euripide, Danaidele și Orestia ambele după Eschil, A douăsprezecea noapte, după W. Shakespeare (Teatrul Național din Craiova), Faust, Calătoriile lui Guliver, D`ale carnavalului (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu). În afara țării pune în scenă spectacole ca: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn). Silviu Purcărete a obţinut numeroase premii și distincții: Premiul criticii și Premiul pentru excelenţă artistică al Fundatiei Hamada (Festivalul Internațional de la Edinburgh, 1991); Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul TransAmériques de la Montreal (1993); Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală (1995); Premiul criticii la Festivalul de Teatru de la Dublin (1996); Premiul special al juriului la Festivalul International Shakespeare, Gdansk (2006). Din 2003, Silviu Purcărete e membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.
Stea acordata cu sprijinul: Banca Transilvania
Victor Rebengiuc (n. 10 februarie 1933) a absolvit UNATC “I. L. Caragiale” București în 1956, clasa prof. Aura Buzescu și Beate Fredanov.
Roluri în teatru: Jim Curry - Omul care aduce ploaia, Pierre - Nebuna din Chaillot, Walter Lee - Un strugure în soare, Orlando - Cum vă place, Voghin - Copiii soarelui, Bolkonski - Război și pace, Stanley - Un tramvai numit dorință, Brutus - Julius Caesar, Kurt - Play Strindberg, Higgins - Pygmalion, Bubnov - Azilul de noapte, Tipatescu - O scrisoare pierdută, Astrov - Unchiul Vanea, Fundulea - Visul unei nopți de vară, premiul UNITER; Oratio - Teatrul comic, Goering - Mephisto, Pelasgos - Danaidele, Alfred - Vizita bătrânei doamne, Dodge - Copilul îngropat, Pierre - Petru, Lear - Regele Lear, Marat-Sade, Claudius - Hamlet Serebreakov - Unchiul Vanea, Fetisov - Colonelul Pasare, Jevakin - Căsătoria, Willi si Biff- Moartea unui comis voiajor, Caliban-Furtuna, Arthur- Tango, Richard al II-lea - Richard al II-lea, Jerry - Doi pe un balansoar, Legenda Marelui Inchizitor, Toţi fiii mei, Leonida- Conu Leonida, Jourdain- Burghezul gentilom, Contele Almaviva - Bărbierul din Sevilla, Jack Worthing - Ce înseamnă să fii onest, Preobrajenski - Inimă de câine, Publius- Marmură.
Filme importante: Pădurea spânzuraților, regia Liviu Ciulei (film premiat la Cannes, 1965); Tănase Scatiu; De ce trag clopotele, Mitică?; Faleze de nisip; Moromeții, regia Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo-Italia si Santarem-Portugalia); Balanța; Terminus paradis; Niki Ardelean; Medalia de onoare; Câinele japonez.
Stea acordata cu sprijinul: Raiffeisen Bank