Instalație / platforma de arte vizuale (PAV)
Trupuri imaginate
Alexandra Coroi & Bogdan Dumitrescu
ROMÂNIA
Alexandra Coroi locuiește în Sibiu, iar lucrările ei foto-video sunt însoțite adesea de inserții narative cu caracter nostalgic. Preocupată de (re)atașarea semnificației lucrurilor pe lângă care trecem în viteză, ea își îndreptă atenția către scene statice, structuri aparent lipsite de viață și obiecte împrăștiate de-a lungul unui oraș sau în natură, ca modalități de comunicare a poveștilor umane. Merge mult pe jos și spune că rătăcirile o ajută să extragă idei noi din cotidian. În 2021 a luat parte la rezidența artistică digitală CoLaboratory, în cadrul căreia a creat instalația video din proiectul „Perpetual Grains”.

Bogdan Dumitrescu a absolvit Facultatea de Istoria Artei a Universității din București, iar din 2013 face parte din grupul dalpofzs. E interesat de intersecția dintre teorie și practică, mai exact de imaginarea diferitelor metode prin care speculații teoretice pot fi exprimate în realitate: prin text, video sau instalații sonore. În direcția asta, o preocupare importantă este legată de limite, granițe și de diferențele prin care ajungem să compunem (în negativ) lumea noastră.


Trupuri imaginate

Proiectul etic al lui Spinoza ne îndeamnă să explorăm posibilitățile unui corp, iar devenirile-afective ale lui Deleuze exprimă metode prin care compunem în permanență noi corpuri împreună cu alte corpuri, obiecte sau contexte. Prin mișcare, ritm, viteză, repaos și cadență putem explora noi deveniri. Încercăm acest exercițiu în cadrul unui flux de mișcări inspirate de primal movements.

Trupul e un teritoriu afectiv în care individuația își găsește expresia prin căi pe care nu le cunoaștem. Însă parte din procesul realizării ei constă într-un schimb de priviri active: a mea către lume, a altora către mine. Privirile altora, ale alterității și ale subiecților non-umani sunt cele care ajung să-mi traseze limitele corpului în care sunt astfel conținuță. Așadar, cum gândim alteritatea și privirea străină e o măsură a deschiderii noastre în fața potențialului. 

Ca spațiu reprezentativ al mașinăriei antropologice, grădina zoologică este un loc al tristeții profunde în care sălbăticia e îngrădită și domesticită pentru teatrul privirii noastre. El oferă totodată o ocazie pentru interogarea acestor priviri, pentru că deși divertismentul e organizat pentru tine, și tu la rândul tău ești privit, urmărit, adulmecat de tigri, lei sau jaguari, tot mai conștient și mai conștienți de vulnerabilitatea ta.

Apariția privirilor algoritmice (de recunoaștere, identificare și predicție) și a învățării automatizate din ultimii ani ne arată ceva despre modul premeditat în care gândim și construim alteritatea. Algoritmii învață prejudecățile noastre și operează sub premisa obiectivității, lipsiți de capacitatea de nuanțare a unui om. În același timp, rețelele adversare generative pot deschide noi orizonturi în imaginarul nostru. Prin antrenarea unei astfel de rețele cu imagini cu trupurile noastre în mișcări și posturi de yoga, explorăm ideea unor trupuri potențiale, improbabile, cu capacitate de metamorfoză.

Locația exactă: Filarmonica de Stat Sibiu (Chimniță)

Reprezentații și Acces