ROMÂNIA
Suflete vremelnice
Bogdan Mihai Radu
Bogdan Mihai Radu (n. 1979, Sibiu) este un pictor român cunoscut pentru peisajele sale abstracte, reprezentarea florilor și picturile profund colorate și texturate. Și-a petrecut copilăria printre câmpurile pline de iriși din Transilvania, unde și-a descoperit pentru prima dată pasiunea pentru artă. 

Bogdan a susținut prima sa expoziție personală în 2002, Trecut învăluit în umbre și culori, la Casa Ille et Vilaine, primind numeroase premii în rândul comunității artistice din Sibiu. În 2003, Bogdan a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu, România, ceea ce a dus la participarea sa la o expoziție de grup la galeria Atelier 35 și la o expoziție personală intitulată Reflecții la Atelierul 202 din Apoldu de Sus. După aceasta, Bogdan a participat la diverse expoziții personale notabile precum Aromele Sibiului la Casa Luxemburg, Pierdut printre culori la Primăria Cisnădie în 2004 și una focusată pe acuarele, Contrast și Culoare în 2005. În 2005, Bogdan a fost desemnat unul dintre câștigătorii premiului decernat tinerelor talente într-un concurs organizat de Fundația Art e Arte.

Bogdan a participat la mai multe expoziții de grup remarcabile în România, printre care una dedicată lui Ion Dacian la Teatrul Național de Operetă din București în 2005, Îngeri și sfinți la Teatrul de Comedie din București în 2006 și Inima Reginei Maria la Biblioteca Universitară Centrală din București în 2006.

Bogdan a studiat sub îndrumarea maestrului Corneliu Brudașcu – un pictor român influent, care se bucură de recunoaștere internațională – al cărui stil a fost profund influent pentru Bogdan. Anii care au urmat au fost însoțiți de o serie de expoziții precum expoziția Bogdan, Mihai și Radu la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și Este obositor să fii pictor la Green Hours Jazz Cafe din București.

Bogdan s-a mutat la Londra după ce a câștigat premiul I la Târgul Internațional de Artă de la Oxford în 2018, ceea ce l-a determinat să-și prezinte opera, ca invitat special, la Târgul Internațional de Artă de la Tokyo în același an. În noiembrie 2020, Bogdan a primit o decorație oficială pentru contribuția sa la artă și cultură; în semn de recunoaștere și apreciere pentru cariera importantă și prestigioasă în slujba artelor vizuale, pentru talentul, dăruirea și profesionalismul care au dus la îmbogățirea culturii și spiritualității universale și pentru contribuția majoră la promovarea imaginii României în Regatul Unit.

Lucrările sale sunt incluse în mai multe muzee notabile, printre care Muzeul Național Cotroceni din București, România. În 2021 a avut o expoziție personală dedicată  Reginei Maria, la Palatul Mogosoaia, în afara Bucureștiului.

A expus de două ori în ultimii ani la Institutul Cultural Român, la Londra: Tony Blair a vizitat expoziția sa În căutarea vieții  din 2019, iar după cea de-a doua, Opt momente regăsite, în 2021, a fost inclus în cartea lui Paul Kenyon Copii nopții. Mai mult, anul trecut, pictura sa “Flori galbene“ a fost preselectată la Expoziția de vară a Academiei Regale de Artă, iar în 2022 a expus la ARCUB București într-o expoziție colectivă dedicată lui Ervant Nicogosian și prietenilor săi.

Bogdan locuiește și lucrează la Londra, Regatul Unit.


Concept artistic


Prin lucrarea expusă în foaierul Fabricii de Cultură - sala Faust, Bogdan Mihai Radul își dorește să realizeze o cartografiere a tărâmului faustian pornind de la diversitatea amețitoare de personaje, lumini, culori și stări pe care o lasă în EU-l său artistic spectacolul de teatru. Pânza expusă impresionează prin dimensiunea sa, în acord cu monumentalitatea piesei de teatru, care anul  acesta va împlini 15 ani de reprezentare neîntreruptă pe scenele românești și internaționale. Dimensiunile lucrării sunt de 4 m x 1,5 m, iar tehnica de lucru este una mixtă.

Relațiile inter-arte au fluctuat mereu în privința intimității actului creator dar și al considerației reciproce. Tocmai de aceea într-un gest personal de admirație și protest în același timp, artistul a găsit potrivit ca lucrarea expusă să poarte numele uneia dintre replicile lui Faust, „Ah! două suflete sunt în  mine! Cum se zbat în piept, să nu mai locuiască împreună! ”. Unul dintre cele două suflete ale artistului gândește și simte românește și rămâne profund atașat valorilor specifice ale acestui popor în timp ce un al doilea rezonează cu cosmopolitul și diversitatea oferite doar de un oraș cu aspirații și deschidere internațională.

Piesa regizată de Silviu Purcărete, încalcă tabuuri și stârnește pasiuni , tocmai de aceea și lucrarea pe care artistul plastic o expune, își dorește să transgreseze zona confortabilă a figurativului, intenția sa fiind de depășire a limitei formei și de acomodare a vizitatorului cu bucuria exploziei de culori.


Locația exactă: Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit (Foaier, Intrarea Sala Faust)
Reprezentații și Bilete

24.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    31h
ACCES LIBER

25.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

26.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

27.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

28.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

29.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

30.06, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

01.07, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

02.07, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER

03.07, 15:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust    7h
ACCES LIBER