Resource
Lavinia Crețu
ROMÂNIA
Lavinia Creţu (n. 1983) este artistă vizuală. Locuieşte şi lucrează în Sibiu. Este licenţiată a Universităţii de Arte Vizuale şi Design, Cluj Napoca / secţia grafică. În 2005 a beneficiat de Bursa Socrates-Erasmus la Universitatea de Arte Plastice şi Design, TEI, Atena, iar în 2008 a absolvit masteratul în cadrul Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti  / secţia grafică. Este membră cofondatoare a două grupuri artistice, „Piedică-n talpă” (2009-2010) şi „Nostru” (2016-2017). Abordează medii variate de expresie: desen, colaj, print, text art, obiect, instalaţie şi artă urbană. Participă la numeroase expoziţii de grup, simpozioane şi festivaluri de artă.



„Resource”, a reveni la sursă, a dispune de resursele, posibilitățile, mijloacele sau de o anume reziliență psihică s-au regăsit nuanțate în proiectele abordate de-a lungul timpului. Reiau ideea într-o formă de expresie, asupra căreia m-am concentrat atât de insistent în ultima  perioadă, text art-ul, acele haiku-uri personale, cuvinte și idei transpuse în printuri, pe hârtie, pe autocolant, sau pe diferite alte suporturi, în instalații și obiecte de variate dimensiuni.
Început încă din 2021, „Resource” a fost constituit inițial ca o modalitate de a găsi o formă terapeutică pentru abordarea situațiilor dificile din ultima vreme. Devine pur și simplu o reflecție a jocului între emoții și prelucrare personală, un joc ce poate capta fugitiv priviri, sau pur și simplu vine cu un set de instrucțiuni, mobilizând interactiv privitorul într-o căutare a secvențelor surpriză, a textelor plasate în diferite încăperi, pe geamuri, pe stâlpi interiori, trepte sau holuri de trecere ale clădirii Filarmonicii. În funcție de zona unde vor fi amplasate, textele vor varia, fiind listate pe suporturi diferite hârtie / autocolant / material textil.  Într-un final ele sunt doar  secvențe spațiale care pot stimula conversația, reflecția.


Această expoziție are două durate diferite de 3h și 24h. Cea de 3h se desfășoară la Filarmonica de Stat Sibiu (Foaier), iar cea de 24h se desfășoară la Filarmonica de Stat Sibiu (Intrare public subsol)
Reprezentații și Acces