Know - why. derive în peisajul urban'
Gloria Luca (n. 1988, Iași, România) este o artistă multimedia care trăiește și lucrează în Madrid. Gloria a urmat cursul post-masterat Critical Images la Royal Institute of Art din Stockholm (2019), deține un master în fotografie și Video Art (2016) și o diplomă de licență în Istoria și Teoria Artei (2011) de la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, România. În practica sa, Gloria lucrează mai ales cu fotografie, instalație și text, prin intermediul cărora abordează teme legate de nedreptatea socială, rasism, migrație, și ascensiunea discursului naționalist populist pe teritoriul Uniunii Europene încă de la începutul războiului civil sirian.
În prezent, ea întreprinde o investigație artistică asupra peisajului urban într-un proiect fotografic prin intermediul căruia reevaluează tradiția peisajului occidental, căutând în același timp să îi conteste funcția decorativă. Prin intermediul proiectului său în curs de desfășurare, Gloria investighează modul în care noile abordări ale peisajului ar putea forja perspective noi asupra valorilor eco-sociale și a emancipării transculturale.
Gloria Luca este, de asemenea, autoarea cărții Dan Perjovschi: Ziarul orizontal, o carte lansată de Curtea Veche Publishing în septembrie 2022. Gloria a expus atât la nivel național cât și internațional și a participat la diverse programe de rezidență artistică, cum ar fi KulturKontakt Austria (Viena/2018), Art Encounters Foundation (Timișoara/2018), MuseumsQuartier (Viena/2022). În anul 2022, a fost bursieră în cadrul Laboratorului de Artă și Gândire, un program de formare și de cercetare derulat de Es Baluard Museu d'Art Contemporani de Palma, Palma de Mallorca. În prezent, Gloria este cercetător rezident în cadrul programului de cercetare Conjunctive Tissues (Țesuturi conjunctive) la Centrul de studii Museo Reina Sofía din Madrid.