Spectacolul ”Echilibru fragil”, programat pe 3 iulie, de la ora  16:00 la liceul ”Octavian Goga”, nu va mai avea loc în cadrul FITS 2022.

Reprezentația a fost anulată din motive medicale. Starea de sănătate a colegilor noștri din TNRS este cel mai important aspect pe care echipa FITS l-a luat în calcul, astfel că ne vedem nevoiți să decidem anularea reprezentației și returnarea în totalitate a sumelor de bani plătite pentru bilete.

Le urăm multă sănătate colegilor noștri și vă așteptăm la următoarele reprezentații ”Echilibru fragil”, spectacol care a avut premiera în luna martie a acestui an.

Persoanele care dețin bilete pentru spectacol sunt rugate să se adreseze Agenției de bilete TNRS (pentru biletele achiziționate în format fizic) și partenerului Entertix (contact@entertix.ro) pentru biletele achiziționate online.