ROMÂNIA
Basarabia
Sorina Tomulețiu
Sorina Tomulețiu este o artistă vizuală din Sibiu ale cărei lucrări realizate în tehnică mixtă explorează teme precum raportarea individului la spațiul în care se află (sau absența acestuia), solitudinea, schimbările climatice, dislocarea, refugiul și importanța libertății de expresie. Fără să fi urmat cursuri formale de artă, Sorina urmează un proces de autocunoaștere prin arta sa, care de multe ori reflectă evenimente contemporane. În cel mai recent proiect al artistei, proiectul Basarabia, ea urmărește recuperarea memoriei culturale a refugiaților din Basarabia care au fugit din calea armatei sovietice în 1940, prin prisma bunicii sale care a părăsit Cetatea Albă alături de familia sa.

Acest proiect de artă documentară în derulare este bazat pe un eveniment din istoria familiei mele: refugiul în România al bunicii mele, Nina Maxim, în 1940 din portul Cetatea Albă, Basarabia (în prezent, teritoriu ucrainean). După spusele ei, totul s-a petrecut foarte repede și familia ei a reușit să prindă ultimul tren înainte de invazia soldaților ruși. Au plecat sub o ploaie de pietre, încărcându-și bagajele și câteva obiecte de mobilier pe o platformă decopertată care avea să îi ducă până la Galați, unde nu cunoșteau pe nimeni și nu știau unde să se adăpostească. Au evitat astfel deportarea în Siberia, soartă pe care au avut-o alți 16 membri din familia sa extinsă. 

În acest proiect am combinat munca de cercetare despre acest eveniment cu ilustrații, imagini de arhivă și de familie, obiecte din refugiu și înregistrări audio ale poveștilor spuse de bunica mea, încercând să surprind confuzia și durerea acelor zile petrecute în vagoane ale unor oameni care au fost nevoiți să renunțe la viețile lor din satele și orașele multietnice din Basarabia. Au ajuns într-o țară care tocmai intrase în Al Doilea Război Mondial alături de naziști, o țară măcinată de antisemitism în care oamenii erau extrem de ostili împotriva imigranților.

Locația exactă: Kulturzentrum Hermannstadt
Reprezentații și Bilete

24.06, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER

27.06, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER

28.06, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER

29.06, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER

30.06, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER

01.07, 10:00

Strada Timotei Popovici 9, Sibiu 557260, Romania    8h
ACCES LIBER