platforma de arte vizuale (PAV)
Asociația ALEG Sibiu | Și eu reușesc
 Asociația ALEG Sibiu
ROMÂNIA
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen - A.L.E.G. promovează egalitatea de gen și apără drepturile femeilor prin servicii de suport inovatoare oferite la nivel național și local femeilor și copiilor afectați de violența de gen, prin programe de formare pentru profesioniști activi în domeniul social și educațional, dar și prin acțiuni de advocacy pentru îmbunătățirea politicilor publice. Din 2004 derulează anual campania de conștientizare „Festivalul Egalității de Gen”. Detalii pe www.aleg-romania.eu si www.sieureusesc.ro 
 
În cadrul PAV vom prezenta un program social inovator bazat pe ideea de împărtășire. Prin Programul SiEuReusesc, A.L.E.G. a creat o rețea a învingătoarelor, a femeilor care au în comun experiența violenței suferite, dar și puterea de a se reface. Construim comunități de suport care cresc șansele femeilor de a se elibera de violență, completând asistența specializată prin susținerea solidară a altor femei care au fost în situații de violență. Prin grupuri de sprijin și acces la dezvoltare personală, învingătoarele violenței își folosesc experiența pentru a ajuta alte femei, găsind în același timp sens și vindecare. Primesc și oferă suport, construind o resursă extrem de valoroasă și sustenabilă, care poate fi aplicată oriunde la nivel local. Detalii pe www.sieureusesc.ro
 
De ce Învingătoare? Acest cuvânt răspunde cel mai bine intenției noastre de a vedea dincolo de victimizare, de nedreptatea pe care au trăit-o aceste femei, rezistența lor ieșită din comun: o forță de neînvins atunci când ajung să o folosească nu pentru a răbda, ci pentru a se elibera de violență, și ulterior pentru a ajuta alte femei.

ACCES GRATUIT, în limita locurilor disponibile

EVENIMENT ÎN LIMBA ROMÂNĂ, CU TRADUCERE ÎN ENGLEZĂ
Reprezentații și Acces