Galerie foto

Aforisme Pentru Un Actor Tânăr

Data premierei

Aforisme Pentru Un Actor Tânăr

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu (Rou)

 

Spectacol de poezie şi aforisme

 

după Radu Stanca

Coordonator: Florin Coşuleţ

Cu studenţii: Petra Cozianu, Ioan Paraschiv, Iulia Popa, Mihaela Săndulescu, Dragoş Staţenco, Corina Vişinescu, Alexandru Curta, Alexandru Malaicu, Anca Pitaru, Mihai Alexandru, Alexandra Petrasciuc

 

Orice copil, indiferent de statutul său social, ştie cel puţin o poezie, câteva versuri acolo. Că sunt învăţate la grădi, că le ştie de la bunica, el ştie câteva... Aşadar, toţi începem să descoperim lumea, şi prin versuri, încă de la început. Şi ce frumos e, când cât mai mult din tot ce ne înconjoară sau din ce trăim rimează, intră într-o armonie... Trec ani, câţiva la număr, şi pentru majoritatea foştilor copii, adolescenţi acum, poezia devine ceva depăşit, ceva pre-romantic, care nu mai rimează cu teribilismul lor, cu dorinţa de a acţiona, de a mişca lucrurile din jur, ba unii ajung până într-acolo încât hulesc biata poezie: „eu nu-s cu poezia, eu sunt mai pragmatic!", de parcă poezia ar fi sirop de mugur de brad şi restul vieţii ar fi o vodcă tare, îmbătătoare.

Aşa că „Aforisme pentru un actor tânăr" asta se vrea! O demonstraţie că poezia are viaţă, că e din viaţă şi mai ales că e parte din legătura noastră directă cu Divinitatea.

Ce vie eşti, poezie!

Florin Coşuleţ

 

Cronici

Descarca programul festivalului

Versiunea 6 Iunie 2009



Bilete

Program:
Luni - Vineri 11.00 - 18.00
Sambata 11.00 - 15.00

Str. Nicolae Balcescu, nr. 17
Tel. 0369/10 15 78

În zilele de spectacol la spaţiul de joc, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentatiei.

Click aici pentru rezervare de bilete online!



Noutati

Reprezentaţia din data de 31.05.2009 a spectacolului "Metamorfoze", de Ovidiu, regia Silviu Purcărete,
a fost reprogramată, din cauza condiţiilor meteo defavorabile, duminică 7 iunie, ora 21.30.

Biletele şi rezervările din datele de 28 şi 31.05.2009, rămân valabile pentru data de 7 iunie.